Medaliile luptătorilor români la Europenele de la Bratislava: argint, bronz și sacrificiu
România se întoarce de la Campionatele Europene de lupte de la Bratislava cu trei medalii valoroase, dar reflectând asupra semnificației lor dure. Andreea Beatrice Ana, o sportivă de o determinare neobosită, s-a luptat cu grecoaica Maria Prevolaraki în finala categoriei 53 kg, cedând cu un scor de 3-4. Totuși, traseul până la acest argint a fost definit de triumfuri răsunătoare, de la victoriile împotriva ucraineancei Lilia Malanciuk și rusoaicei Natalia Malîșeva, până la o finală disputată cu totul. Este un argint câștigat prin transpirație și sacrificii – dar de ce nu aur?
Încă o dată, povestea României în astfel de competiții continuă să fie marcată de urcușuri și coborâșuri. Roxana Capezan, de exemplu, a fost eliminată în recalificări la 62 kg, iar turcoaica Selvi Ilyasoglu a fost cea care i-a barat drumul. O întrebare s-aude frecvent: ce lipsește pentru a evita astfel de înfrângeri constante?
Kateryna Zelenykh și Alexandra Anghel: promektele medaliilor
Strălucirea argintului continuă să vină din partea Katerynei Zelenykh, o sportivă de origine ucraineană care adaugă o altă piesă de valoare la bilanțul României. În finala categoriei 68 kg, însă, a fost înfrântă de belarusa Alina Șevciuk – un scenariu repetitiv de parcă sportivii români se împiedică mereu la ultimul obstacol. Este doar oboseală sau lipsă de susținere în pregătire?
Pe de altă parte, Alexandra Anghel a închis competiția categoriei 72 kg cu victorie, cucerind medalia de bronz. Cu un scor decisiv de 8-3, ea a învins-o pe poloneza Daniela Tkachuk, demonstrând că uneori determinarea personală este mai eficientă decât toate strategiile de antrenament. Înainte de acest meci, turcoaica Nesrin Baş o trimisese în recalificări. Ce rămâne, totuși, din această putere discontinuă a sportivilor? Prea puțin sprijin dedicat sau un sistem care ignoră eroii de o zi?
Greco-romanii luptă, dar steagul României cade greu
Din păcate, luptele în stil greco-roman continuă să fie doar o umbră a ceea ce ar trebui să reprezinte. Florin Denis Mihai a fost eliminat din sferturi de moldoveanul Artiom Deleanu – o înfrângere ce ridică și mai multe întrebări asupra competențelor lotului tehnic. Singura speranță rămasă este Nicu Ojog, la categoria 97 kg, ale cărui șanse par acum în mâinile propriei sale voințe neobosite.
Un bilanț de două medalii de argint și una de bronz este tot ce poate oferi România într-o competiție europeană. Este acesta punctul maxim? Medaliile clădite pe sacrificiul uriaș nu reușesc să ascundă lipsa unei strategii competitive naționale, care să susțină talentul real al acestor sportivi. Rămâne doar sentimentul că efortul individual întrece cu mult ceea ce ar trebui să fie un efort colectiv.
Probleme vechi, eforturi nemăsurate
Cine își asumă responsabilitatea pentru acest bilanț perpetuu fragil al României în competițiile internaționale de lupte? Aceste trei medalii merită respectul nostru, însă ele nu pot compensa sistemul blocat în incompetență. Totul rămâne un lanț de promisiuni goale și regrete amânate. Mai poate România să privească cu mândrie către propriii săi campioni sau să corecteze deceniile de decădere sportivă?