O stagnare ca o rană deschisă: Sindicatele italiene, cauza unui declin alarmant?
Cum poate o națiune să suporte decenii de stagnare economică, ignorând o bombă cu ceas? În Italia, acest răspuns este scris în fiecare protest apatic și neînsemnat, sub oblăduirea sindicatelor transformate în birouri fiscale ambulante. În timp ce restul lumii avansează economic, Italia este singurul stat „dezvoltat” unde salariile, ajustate pentru inflație, au scăzut între 1990 și 2020. O rușine absolută pentru o țară ce pozează în bastion european al civilizației!
Deși salariile au crescut timid cu 9% între 2021 și 2022, inflația le-a transformat imediat în praf și pulbere. În contrast, Germania și Franța au raportat creșteri reale, de 14%, respectiv 11%. Dar să nu uităm, poate problema reală nu este doar economia; poate trebuie să privim atent colapsul sindicatelor și prioritatea lor de a face tapiserii birocratice inutile în loc de a apăra drepturile muncitorilor.
Greve fără dinți: Clișeu italian de „protest”?
Grevele din Italia sunt, cu puține excepții, parade lipsite de vlagă, în care sindicatele fac mai mult zgomot decât rezultate. Ce ar trebui să ne gândim despre un protest amplu, precum cel din 29 noiembrie, organizat împotriva reducerilor guvernamentale, dar care a fost atât de ineficient încât a durat doar o zi? Lăsați-mă să ghicesc, rezultatul a fost la fel de tangibil ca o umbră în întuneric.
De ce însă aceste greve nu pot dura suficient pentru a pune presiune reală? Poate pentru că reprezentanții sindicatelor au devenit maeștri în compromisuri inutile și piromani ai propriilor interese. Sau, pur și simplu, pentru că nu mai au curajul să se confrunte cu adevărații responsabili ai stagnării salariale: angajatorii și reformele mutilante ale protecției locurilor de muncă.
Comparativ cu alții, Italia eșuează lamentabil
În alte țări, când muncitorii își cer drepturile, fac valuri – în Germania, Franța și chiar în Statele Unite. Exemple recente demonstrează puterea lor. Personalul Boeing a câștigat o creștere salarială de 38% după șapte săptămâni de grevă. Lucrătorii Volkswagen au ținut piept concedierilor uzând de greve susținute și eficiente. Și Italia? Ei bine, Italia este expertă în greve de o zi. Trist, dar adevărat.
Pseudo-reforme: Sindicatele joacă ping-pong cu viitorul lucrătorilor
CGIL, cea mai mare confederație sindicală, promite mereu schimbări, dar realitatea este cât se poate de amară. Un referendum național pentru a abroga reformele care permit concedieri ușoare și contracte temporare rămâne suspendat între ambiție și apatie birocratică. În același timp, lupta pentru o legislație care să împiedice salariile „la limita decenței” este ignorată de guvern. Oare există un plan concret sau doar povești motivante pentru mulțimile deznădăjduite?
Sindicatele italiene s-au transformat în carteluri ale indiferenței. În loc să lupte pentru muncitori, preferă să ofere consultanță fiscală ieftină și să ofere iluzia unei protecții. Italia nu suferă doar de o economie șubredă, ci și de o lipsă cruntă de leadership sindical. Grevele lor? Fără efect. Discursurile lor? Retorică goală.
Să rămâi pasiv într-un astfel de mediu echivalează cu acceptarea unui destin de periferie economică. Ceea ce Italia pare să fi ales deja.
Sursa: Mediafax
Sursa: www.mediafax.ro/externe/sindicatele-din-italia-sunt-invinuite-de-stagnarea-salariilor-22684137