Trump și „Arta Acordurilor”: negocierea nucleară cu Iranul
Într-un spectacol de emoții contradictorii și promisiuni fulminante, Donald Trump pare să fie pe punctul de a obține un acord nuclear cu Iranul. Asta, bineînțeles, vine din partea aceluiași lider care a descris în trecut acordul din 2015 drept „cel mai prost din istorie”. Un pas înapoi? Sau poate o tentativă de a rescrie „istoria” pentru a-și înscrie numele în paginile ei?
Inevitabilitatea negocierilor față în față
După abandonarea unilaterală a acordului din 2018, Iranul a accelerat dramatic programul său nuclear. Această escaladare alarmantă include utilizarea centrifugelor avansate și stocarea a aproximativ 275 de kilograme de uraniu îmbogățit la 60%. Cu aceste resurse, Iranul ar putea produce material pentru mai multe arme nucleare în mai puțin de două săptămâni.
În fața unei asemenea amenințări, discuțiile dintre negociatorii americani și iranieni din Oman subliniază o realitate indisputabilă: pericolul unei confruntări militare directe este mai aproape decât ar fi dispus oricine să accepte. Însă, speculațiile despre viitorul acestor negocieri sunt dominate de întrebarea: care va fi prețul obținerii unui acord?
Sprijin militar sau diplomație clasică?
Administrația Trump livrează un spectacol clasic al certurilor interne. Pe de o parte, Secretarul de Stat Marco Rubio și Consilierul pentru Siguranță Națională Mike Waltz militează pentru o campanie militară. În antiteză, Vicepreședintele JD Vance și Secretarul Apărării Pete Hegseth preferă soluții diplomatice, evaluând riscul unui conflict armat drept o mișcare potențial devastatoare.
Trump, în maniera sa obișnuită, joacă ambele tabere împotriva centrului de greutate. Amenință cu „bombardări nemaiîntâlnite”, totodată transferând resurse militare impresionante în regiune. Dar, în același timp, trimite emisari către liderii iranieni și cere ajutorul Rusiei pentru a calma spiritele. Această abordare contradictorie este fie o strategie atent gândită, fie o dovadă clară a haosului din cadrul administrației sale.
Iranul: forțat să accepte un acord?
Iranul vine la masa negocierilor slăbit pe toate fronturile: economic, politic și militar. După ani de sancțiuni care au decimat economia locală și atacuri militare externe care i-au fragmentat apărarea, regimul nu poate ignora amenințarea unei confruntări directe. Cu o infrastructură militară devastată și sancțiuni paralizante, liderii de la Teheran sunt forțați să recunoască nevoia de a evita o catastrofă iminentă.
Dar întrebarea rămâne: cât de dispus este regimul să cedeze? Semnele arată că Iranul este deschis să accepte limite stricte și verificabile asupra programului său nuclear, evitând totodată să-și cedeze infrastructura nucleară sau capacitățile sale de rachete balistice.
Un acord „Made in Trump” sau o copie a trecutului?
Cu Iranul la un punct de cotitură și Trump dorind cu disperare să demonstreze un succes diplomatic înainte de următoarele alegeri, șansele unui acord cresc. Dar forma finală a acestuia pare să reflecte mai degrabă precedentul acord din 2015, decât un triumf revoluționar al negocierilor. Iractic, aceiași critici republicani care au desființat precedentul acord ar putea, acum, să-l ovaționeze pe Trump pentru „arta negocierii.”
Ironia nu e doar palpabilă, ci stridentă. Un lider care a demolat o înțelegere existentă pentru a demonstra forță ar putea sfârși prin a celebra o versiune aproape identică a acesteia. Asta înseamnă să înțelegi „arta tranzacției”?
Sursa: www.politico.eu/article/trump-may-get-a-nuclear-deal-on-irans-terms/